Alimente nocive pentru organismul uman

Moda înlocuirii alimentelor naturale cu cele chimice, pe motiv că sunt mai ieftine, a determinat apariţia unor produse alimentare cu efecte nedorite.

Totuşi, dacă ne gândim bine, banii pe care îi economisim acum pe mâncare îi vom da mai târziu la medic. Bineînţeles, faptul că ne îmbolnăvim nu interesează pe cei ce produc astfel de ˝alimente˝, ci dimpotrivă, ei îşi întreţin şi chiar extind clientela prin reclame persuasive, bine puse la punct, singurul interes fiind profitul.

Este bine de ştiut, încă de la început, că acest tip de alimente sunt lipsite de o întreagă serie de biocatalizatori (vitamine, enzime, minerale) fără de care nu pot fi asimilate.

Vieţuirea omului în strânsă legătură cu natura, de-a lungul miilor de ani, a creat pattern-uri (modele) metabolice foarte stabile (din fericire), astfel încât aceste alimente nenaturale, carenţate şi  modificate structural prin procese de prelucrare şi rafinare, sunt identificate ca ceva străin, necunoscut corpului uman.

Astfel se explică o serie întreagă de toxine şi deşeuri metabolice care se acumulează în organismul omului modern, care sunt responsabile de o largă gamă de afecţiuni.

ZAHĂRUL

Zahărul este, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară în zilele noastre. Ne referim la zahărul alb rafinat (din sfeclă de zahăr sau trestie), din care s-au eliminat toate vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, apa şi alte elemente sinergice.

Acest zahăr este un produs de sinteză, care nu se găseşte în natură şi deci nu este potrivit consumului de către fiinţa umană.  Alte zaharuri precum fructoza din fructe sau miere, lactoza din lapte şi maltoza din cereale sunt substanţe cu o certă valoare nutritivă.

Zahărul brut este o substanţă maronie, lipicioasă, obţinută prin simpla fierbere urmată de evaporare a sucului de trestie de zahăr: Acesta este un aliment sănătos, hrănitor, dar greu de găsit în Occident.

O varietate “descoperită” de comercianţi (aşa numitul “zahăr brun”) nu este altceva decât zahăr alb amestecat cu melasă, şi deci nu este cu mult mai presus ca zahărul rafinat.

Pentru a ne explica efectele nocive ale zahărului, să vedem traseul pe care îl face în organism odată ce a fost ingerat:

• zahărul străbate cu uşurinţă intestinul subţire ajungând în sânge, unde provoacă o stare de hiperglicemie;
• aceasta va determina o stare de excitare fizică şi nervoasă;
• pancreasul alertat peste măsură secretă mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scăderea zahărului din sânge sub medie, aşa încât în scurt timp se instalează o stare de hipoglicemie;
• ficatul îşi face datoria şi transferă o parte din rezervele sale de glucide în sânge. Aceste alternanţe dereglează întreg metabolismul şi, în timp, obosesc şi uzează organismul (mai ales pancreasul), epuizând în acelaşi timp sistemul nervos.

Zahărul afectează grav şi imunitatea. Insulina, care rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost metabolizat, inhibă hormonul de creştere secretat de glanda pituitară. Acesta (hormonul de creştere) este reglatorul principal al sistemului imunitar; consumul zilnic al unor cantităţi importante de zahăr induce un deficit al acestui hormon, predispunând la deficienţă imunitară.

În plus, zahărul este tratat ca agent străin şi toxic de către sistemul imunitar, datorită structurii sale chimice nenaturale ca şi datorită contaminării industriale cu alţi compuşi reţinuţi în procesele de rafinare.

Astfel, zahărul declanşează un răspuns imunitar inutil şi în acelaşi timp inhibă funcţia imunitară, acţionând ca o sabie cu două tăişuri. Zahărul este principalul acuzat în multe boli şi stări degenerative. El poate cauza cu uşurinţă diabet şi este un factor major în apariţia candidozei, ambele fiind larg răspândite în lumea occidentală industrializată.

Pentru metabolizarea acestui produs organismul trebuie să “împrumute” de la ţesuturi vitaminele, mineralele şi alte substanţele nutritive care lipsesc.

Astfel, consumul masiv de zahăr provoacă reducerea constantă a cantităţii de substanţe nutritive din organism. Se susţine că aceste ”mici” dezastre se produc doar în cazul unui “consum masiv” de zahăr, ceea ce nu se petrece în majoritatea cazurilor. Dacă avem în vedere că doar un litru de Cola conţine  100 – 150 de gr. de zahăr (dar şi o gamă largă de substanţe chimice excitante), ne putem da seama că marea majoritatea a consumatorilor  se expun fără să-şi dea seama la aceste pericole.

Zahărul este vinovat şi de apariţia cariilor dentare, nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin mobilizarea calciului din organism în scopul neutralizării acidităţii produse de zahăr, în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei, care devin mai fragile. De asemenea, zahărul sărăceşte organismul de potasiu, magneziu, elemente necesare unei funcţii cardiace normale, fiind astfel un factor determinant în bolile cardiovasculare.

Reducerea nivelului de substanţe nutritive ca urmare a  consumului ridicat de zahăr poate provoca creşterea poftei de mâncare, organismul încercând să echilibreze pierderile. De aici la supraponderalitate nu este decât o chestiune de timp.

Mulţi oameni ingerează mai mult zahăr decât le este necesar pentru a produce energie. Când se întâmplă astfel, ficatul converteşte excesul de zahăr în molecule denumite trigliceride şi îl stochează sub formă de grăsimi, sau produce colesterol pe care îl depune în vene şi artere.

Zahărul devine astfel un factor major cauzator de obezitate şi arterioscleroză. Astfel se demontează teoria conform căreia în cazul bolilor de inimă este recomandat consumul unui cub de zahăr “pentru întărire”.  Deci nu numai că nu este recomandat, ci  este contraindicat cu stricteţe!

De asemenea, zahărul este o substanţă care induce obişnuinţă. S-a constatat că renunţarea la zahăr duce invariabil la apariţia simptomelor asociate cu narcoticele: oboseală, tristeţe, depresie, moleşeală, dureri de cap, de membre. Consumurile curente pe cap de locuitor din ţările dezvoltate (30 – 50 de kg/ an, adică cca. 100-150 de gr./ zi) confirmă acest lucru. Acest consum poate fi calificat drept “abuz”. Mulţi oameni nu realizează ce cantitate mare de zahăr consumă datorită faptului că acesta este ascuns în alimente (noi nu ˝vedem˝, la modul  propriu, cât zahăr conţin acestea şi astfel ne putem înşela).

Consumul de zahăr din SUA este atât de ridicat, încât a devenit o problemă socială prin efectele sale nedorite asupra comportamentului, în special la copii, aceştia manifestând progresiv tulburări severe de comportament şi dificultăţi la învăţare.

Înlocuitori ai zahărului:

1) MIEREA DE ALBINE – cel mai bun înlocuitor (Este bine de ştiut că mierea naturală de albine se zahariseşte, acesta fiind semnul cel mai sigur că nu este contrafăcută).

2) ZAHĂRUL INVERTIT – 1 kg de zahăr alb, 500g de apă, sucul unei lămâi se fierb 10 minute, colectându-se spuma cu o lingură de lemn. Ceea ce se obţine este un amestec de două monozaharide (glucoză şi fructoză), cu putere dublă de îndulcire faţă de zahăr. El nu prezintă nici pe departe dezavantajele zahărului, dar, cu toate acestea, nu este nici întru-totul benefic.

ZAHARINA

Zaharina a fost descoperită în secolul trecut de către chimişti (în anul 1879). Foarte săracă în calorii şi de 200-500 de ori mai dulce decât zahărul, s-a impus rapid ca îndulcitor ideal pentru diabetici şi pentru supraponderali.

În 1977, în urma publicării unor studii din care rezulta că şobolanii hrăniţi cu cantităţi foarte mari de zaharină dezvoltau cancer la vezică, s-a propus interzicerea consumului zaharinei.

Cercetările ulterioare nu au arătat o creştere a riscului de contractare a cancerului la vezică la oamenii care consumau zaharină. Cu toate acestea în octombrie anul 1996, în Statele Unite s-a propus înscrierea zaharinei pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, în timp ce în alte ţări aceasta a fost interzisă complet. În Canada a fost interzisă folosirea zaharinei.

Din nefericire au apărut şi alţi îndulcitori hipocalorici, cum ar fi aspartamul, care au o toxicitate mult mai mare decât zaharina.

ASPARTAMUL

Aspartamul, un produs de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care practic nu conţine nici o calorie, este un ester metilic, care poate să fie neurotoxic şi, la unele persoane sensibile, poate produce crize epileptice, poate produce tulburări ale creierului aflat în dezvoltare

Reacţiile adverse ale aspartamului:

• neurologice
• dermatologice
• cardiace
• respiratorii
• scăderea glicemiei
• sindrom Alzheimer cronic mai frecvent
• intoxicaţie cu formaldehidă

Au fost raportate, până în prezent, mai multe decese şi cel puţin 70 de simptome diferite ca rezultat al consumului de aspartam.

Dintre acestea, semnalăm ca deosebit de grave:

• blocarea formării serotoninei în creier, care poate produce tulburări comportamentale, cum ar fi
• violenţa, apetenţă pentru sinucideri;
• dureri de cap, insomnie, depresie, ostilitate, anxietate;
• tulburări ale funcţiei tiroide;
• inhibiţia formării neurotransmiţătorilor;
• scăderea auzului, a văzului
• pierderi de memorie sau tulburări în vorbire;
• crampe musculare, oboseală, aritmie;
• creşterea exagerată a poftei de mâncare (provocată de creşterea glicemiei), etc.

Totuşi, aceste reacţii, apar numai atunci când consumul de aspartam este asociat cu o stare de stres accentuat.

CARNEA – Există 23 de aminoacizi diferiţi.

Toţi sunt importanţi, altfel nu ar mai exista. Cincisprezece dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar opt trebuie luaţi direct din hrană.

Consumarea cu regularitate a fructelor, legumelor, nucilor, seminţelor, mugurilor, a polenului şi a mierii de albine, a laptelui crud ne va asigura toţi aminoacizii necesarii, exact ca şi altor mamifere care nu consumă carne şi totuşi nu au deficienţe proteice.

Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi şi-i ia de aici. Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop.

Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizii necesari din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi aminoacizi, ficatul îi extrage de acolo şi îi depune în el până va fi nevoie de ei. Dacă, în schimb, nivelul aminoacizilor în sânge scade, datorită consumului lor de către celule, ficatul îi repune imediat înapoi în circulaţie. De asemenea şi celulele îi pot depozita şi repune în circuit.

Deoarece majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multe proteine decât le este necesar pentru susţinerea vieţii lor, celulele retransformă proteinele lor în aminoacizi şi îi depozitează în sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor realizăm cu uşurinţă faptul că proteinele conţinute în carne nu sunt necesare în dietă.

Cei opt aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Polenul, hrişca, meiul, gălbenuşul de ou, laptele şi derivatele sale, chiar şi legumele şi fructele (totuşi în cantităţi mici) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) majoritatea acestor opt aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza.

Pe lângă toate acestea, aminoacizii sunt conţinuţi în unele din aceste produse naturale (cum ar fi polenul) în cantitate mai mare decât în cărnuri (de unde, în plus, se pierd în mare parte prin prelucrare termică).

În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele nu ne pot furniza energia de care avem nevoie şi, în plus, descompunerea lor este mai greoaie şi mai puţin eficientă. Ele sunt descompuse în combustibili numai când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate.

Grăsimea din corp nu provine numai din consumul lor direct. Când se consumă în exces carbohidraţi aceştia sunt transformaţi de corp în grăsime şi depuşi. Astfel corpul poate înmagazina şi folosi grăsime fără a mânca mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de carbohidraţi unde se fac depuneri sau restituiri, după cum este necesar.

Carnea este dăunătoare în alimentaţie deorece provoacă, în timp, apariţia multor boli. De exemplu, fiind foarte bogată în grăsimi saturate (diferite de cele folosite pentru producerea energiei) carnea provoacă accidente cardio-vasculare (datorită creşterii nivelului de colesterol în sânge).

ALCOOLUL

Este cel mai la îndemână excitant la ora actuală. Interzicerea lui a fost imposibilă deoarece e foarte simplu de produs, iar obiceiurile legate de folosirea lui au fost prea adânc înrădăcinat.

Nocivitatea sa se reflectă în următoarele aspecte:

• alcoolul se comportă (şi este) ca orice drog, folosirea lui creând dependenţă în timp; astfel, după ce bem un pahar cu băutură alcoolică, ne simţim un timp (destul de scurt, de altfel) ˝bine˝, după care urmează, ireversibil, faza a doua de ˝cădere˝, depresivă, din care se iese de obicei cu o nouă doză şi astfel cercul se închide;
• folosirea sa regulată, în doze mari, generează în timp intoxicaţie alcoolică cronică (care se poate şi acutiza), cu efecte devastatoare mai ales asupra sistemului nervos,determinând tulburările psihice şi comportamentale atât de frecvent întâlnite astăzi;

• prin aciditatea creată în organism, demineralizează corpul, provocând osteoporoză, slăbirea danturii etc.; de asemenea, poate provoca anumite forme de ulcer, mai ales când se consumă pe nemâncate;
• perturbă grav, în timp, anumite organe vitale (ficatul, rinichii etc.);
• creşte riscul bolilor de inimă şi circulaţie, precum şi al cancerelor de diverse naturi;
• generează iresponsabilitate şi neintegrare socială;

Mai trebuie să facem şi câteva precizări referitoare la unele argumente date de unii “binevoitori” cu privire la consumul de alcool.

Aceste argumente au o bază de plecare reală într-o anumită măsură, dar nu pot justifica în nici o formă consumul de băuturi alcoolice.

• Se afirmă că băuturile alcoolice au efect vasodilatator şi din acest motiv ar avea un efect benefic asupra aparatului cardiovascular. Într-adevăr, are un anumit efect vasodilatator, dar numai în doze mari, în care sunt perturbate grav alte funcţii şi sisteme printre care la ˝loc de cinste” se află aparatul cardiovascular. Plante medicinale fără nici o contraindicaţie, cu efect vasodilatator sunt saschiul, hameiul, talpa gâştii, vâscul. În alimentaţie, vasodilatatoare mai puternice sunt: ceapa, pătrunjelul, morcovul, usturoiul, coacăzele negre. Alcoolul este printre cei mai importanţi factori de risc în bolile cardiovasculare.
• Firmele producătoare susţin că vinurile, mai ales cele roşii, sunt vitaminizante. Este o afirmaţie falsă deoarece cantităţile de vitamine existente în vin sunt mult prea mici pentru a putea fi folosit ca vitaminizant. Vitamina C, de exemplu, este de 500 de ori mai multă în măceşe decât în vin, în timp ce vitaminele din complexul B sunt de 10 ori mai numeroase în grâul integral decât în vinul de Porto şi de 100 de ori mai numeroase în grâul integral decât în vinurile roşii obişnuite, etc.
• Despre bere se afirmă că ar fi stimulent renal şi diuretic. Efectul diuretic al berii este mult mai mic decât al unor ceaiuri de soc, cozi de cireşe, brusture sau salvie. Despre efectul stimulator renal nu există nici măcar un studiu care să fi pus în evidenţă existenţa sa, în schimb, statisticile arată că la consumatorii de bere există mult mai multe cazuri de litiază urinară decât la celelalte persoane, aşa încât efectele berii sunt cam pe dos, faţă de ceea vor să dea impresia producătorii.

Consumul de alcool nu face pe nimeni mai puternic, ci doar excită pe moment, vlăguind şi mai mult organismul; nu dă curaj, ci doar tulbură conştiinţa, ceea ce face fiinţa mai insensibilă; nu face pe nimeni să pară mai interesant în ochii celorlalţi (cu câteva excepţii datorate naivităţii acute sau unei naturi perverse), ci produce dezgust.

Pentru o fiinţă care doreşte să-şi menţină sănătatea şi să-şi eleveze fiinţa alcoolul NU TREBUIE SĂ FIE FOLOSIT. Excepţie o constituie remediile naturale (unele extracte în vin) sau unde este folosită metoda extracţiei în alcool a principiului activ din plantele medicinale, cum este în cazul tincturilor.

CAFEAUA

Deşi are cea mai scăzută toxicitate dintre substanţele excitante folosite în mod curent, cafeaua este totuşi un “aliment” care nu este de dorit pentru organism. Mecanismul de acţiune al licorii negre este acela de stimulare a sistemului nervos central sub acţiunea alcaloidului existent în boabele de cafea, numit cofeină.

S-a pus în evidenţă faptul că la câteva minute după consumul cafelei apare o suprastimulare globală a organismului manifestată prin creşterea activităţii cardiace (o creştere care la anumite persoane se manifestă prin aritmii, tahicardie, ameţeală uşoară), creşterea sensibilităţii la stimulii exteriori, creşterea excitabilităţii. După o repetată stimulare de acest fel organismul se obişnuieşte şi devine dependent de acest excitant.

În plus, scade sensibilitatea organismului (datorită consumării mai rapide a resurselor energetice prin suprastimulare) la dozele de început aşa încât sunt necesare cantităţi tot mai mari de cafea pentru a mai obţine acelaşi efect.

Este o acţiune diferită de cea a plantelor medicinale, deoarece stimularea nu apare firesc în urma reglării unor procese vitale în fiinţă, ci se face pe seama unei “biciuiri” a sistemului nervos. Din acest motiv se poate vorbi la cafea de crearea unei dependenţe nesănătoase.

OŢETUL ALIMENTAR DIN LEMN

Oţetul alimentar din lemn este în fond “o soluţie moartă’’, care conţine un singur component: acid acetic (fiind astfel carenţat în componente cum ar fi mineralele oligoelementele, enzimele etc., prezente în oţeturile naturale), iar pentru tulburările produse în organism acidul acetic este în mare parte răspunzător.

Oţetul alimentar din lemn face să apară în organism diferite tulburări: iritaţii, corodări, predispune la ulcer, astm, carii dentare, arsuri, osteoporoză, calculi renali, irită mucoasa bucală, îngreunează activitatea mucoasei intestinale şi stomacale.

Ajuns pe piele, el provoacă usturimi şi mâncărimi. Vaporii de oţet înroşesc ochii şi îngreunează respiraţia.

Înlocuitori ai oţetului:

• Sucul de aguridă(struguri necopţi): Pe lângă faptul că este un bun înlocuitor al oţetului alimentar din lemn, sucul de aguridă este şi un bun diuretic, combate constipaţia şi în amestec cu apă se obţine o băutură răcoritoare.
• Oţet din mere şi miere: Se amestecă 300 g de miere dizolvată în puţină apă rece, cu 1 litru de rachiu sau vodcă (40 grade) şi 7 litri suc de mere proaspăt. Amestecul se pune într-un borcan, se acoperă cu tifon dublu şi se ţine 45-60 de zile, până la oţetire. Se amestecă zilnic. Se foloseşte la salate, sosuri, supe.
• Oţet natural aromatic: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Acest amestec se pune într-un borcan în care s-au pus o rămurică de tarhon verde, o linguriţă de coriandru măcinat, 2-3 frunze de dafin mărunţite, 4-5 frunze de busuioc verde, 2-3 frunze de salvie proaspătă şi o jumătate de linguriţă de piper măcinat. Se închide ermetic şi se agită zilnic. Amestecul se lasă la macerat 14 zile. După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.
• Oţet de trandafiri: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Se toarnă peste următorul amestec de plante: o mână de petale de trandafiri, 5-6 boabe de ienupăr măcinate, 2-3 frunze de salvie proaspete şi o rămurică de cimbru sau cimbrişor. Se lasă la macerat 14 zile, timp în care se agită zilnic. După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.

MARGARINA

Mai întâi să vedem de ce are nevoie organismul nostru de grăsimi. Grăsimile naturale conţin “acizi graşi esenţiali” care sunt substanţe nutritive importante pentru procesele metabolice şi pentru unele funcţii vitale. Aceşti acizi contribuie la refacerea membranelor celulare (inclusiv a celor ale creierului, nervilor şi globulelor albe), precum şi la întreţinerea vaselor de sânge în stare curată şi la lubrifierea lor.

Spre exemplu acidul linoleic şi acidul linolenic trebuiesc preluaţi din alimente deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Transformarea substanţei în energie are loc în organism la nivelul mitocondriilor – celule specializate care preferă grăsimile altor substanţe. De aceea, cu cât grăsimile sunt mai naturale, cu atât mai repede şi fără efort sunt transformate în energie. Grăsimile naturale sunt: untul, alunele, seminţele, diferite uleiuri presate la rece!

Populaţiile mediteraneene au utilizat în alimentaţie uleiul presat la rece extras din măsline şi este cunoscut faptul că incidenţa cancerului şi a bolilor de inimă la aceste populaţii este foarte mică.

În timpul celui de-al doilea război mondial, când untul a dispărut de pe piaţă, americanii au apelat la uleiuri vegetale pentru a obţine un substituent, astfel apărând margarina. Ei au obţinut acest produs încălzind la peste 500 de grade F diverse uleiuri vegetale, hidrogenându-le apoi şi adăugând nichel drept catalizator pentru a le întări. Rezultatul acestei prelucrări chimice este un substituent solid al grăsimilor naturale cu o structură moleculară asemănătoareplasticului.

Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentaţie în favoarea uleiurilor hidrogenate, organismul este nevoit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în locul acizilor graşi naturali care lipsesc. Globulele albe ale sângelui, vitale pentru sistemul imunitar, sunt dependente de acizii graşi esenţiali.

Grăsimile naturale sunt combustibilul preferat al celulelor cardiace, care folosesc o substanţă nutritivă denumită carnitină pentru eliberarea grăsimilor în celulă  în vederea arderii. Doctorul Ignam scrie:”Grăsimile nu pot fi convertite în energie fără o cantitate adecvată de carnitină”.

Cele mai bogate surse vegetariene de carnitină sunt: fructul de avocado şi germenii de grâu.

Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: avocado, seminţele de floarea soarelui, de dovleac, ananasul.

Cele mai bune uleiuri de gătit sunt cele obţinute prin presare la rece din: măsline, porumb, floarea soarelui, susan, nuci.

Untul clarifiat, ghee, este mai indicat pentru gătit decât cel obişnuit deoarece rezistă mai bine la temperaturi ridicate.

Nu este bine să consumaţi produse ce conţin uleiuri hidrogenate sau parţial hidrogenate, inclusiv maioneza din comerţ, salatele la borcan, margarina, alimentele prelucrate industrial.
Postul creştin implică abţinerea de la produsele de origine animală de tipul lactatelor, cărnii, ouălor.

ADITIVII ALIMENTARI

Sunt substanţe adăugate în alimentele preparate industrial şi au rol de conservare, colorare, ameliorare a gustului etc. În general putem vedea în lista de ingrediente de pe orice ciocolată, napolitană, suc etc, o misterioasă succesiune de E-uri urmate de cifre.

Acestea se referă la aditivii utilizaţi în industria alimentară. Ceea ce nu se cunoaşte atât de bine este faptul că o mare parte dintre aceştia sunt consideraţi toxici chiar de către forurile internaţionale din domeniul sănătăţii, mulţi aditivi fiind chiar interzişi în ţări din Occident şi în statele sovietice.

Oferim în continuare lista aditivilor recunoscuţi ca fiind toxici cu recomandarea firească de a evita ferm toate produsele care conţin aceşti aditivi (dealtfel o măsură mult mai sigură este de a reduce gradat şi apoi de a elimina din alimentaţie toţi aditivii alimentari, produsele naturale fiind de departe de preferat). Lista de mai jos este extrasă din raportul  Oficiului Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană şi este întocmită la începutul anului 2000:

• aditivi alimentari care produc cancer:

E131 (Albastru patent), E142 , E211 (benzoat de sodiu), E213 (benzoat de calciu), E214 (p-hidroxibenzoat de etil), E215 (sarea de sodiu a parahidroxibenzoatului de etil), E216 (parahidroxibenzoat de propil), E217 (sarea de sodiu a parahidroxibenzoatului de propil), E218 (p-hidroxibenzoatul de metil), E239 (hexametilen tatra amină), E330 (acid citric)

• aditivi alimentari care afectează vasele de sânge: E250 (Nitrit de sodiu), E251 (Nitrat de sodiu), E252 (Nitrat de potasiu)
• aditivi alimentari care produc boli de piele: E230 (Difenil), E231(Ortofenil fenol), E232, E233(Thiabendasol)
• aditivi alimentari care atacă sistemul nervos: E311 (Galat de octil), E312 (Galat de dodecil)
• aditivi alimentari care pot produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.): E338(Acid fosforic) , E339(Fosfat monosodic/disodic/trisodic), E340(Fosfat monopotasic/dipotasic/tripotasic), E341(Fosfat monocalcic/dicalcic/tricalcic), E463(Hidropropil celuloză), E465(Metil etil celuloză), E466(Carboximetil celuloză), E450(Difosfat dfisodic/ trisodic/ tetrasodic/ dipotasic/ tetrapotasic/ dicalcic/ biacid de calciu), E461, E407(Caragenan) -din îngheţată.
• aditiv care distruge vitamina B12: E200 (acid ascorbic)
• aditivi care determină afecţiuni intestinale: E220 (Sulfat anhidru), E221 (Metabisulfit de potasiu), E222 (Sulfit acid de sodiu), E223 (Metabisulfit de sodiu), E224 (Metabisulfit de potasiu)
• aditivi care cresc nivelul de colesterol: E320 (Butil hidroxianisol BHA), E321(Butil hidroxitoluen BHT)
• Alţi aditivi periculoşi: E120 (conselină, acid carminic), E124
• Aditivi suspecţi: E121, E141(Verde brilliant), E150(Caramel), E153, E171, E172, E240, E241, E477.

Cei mai periculoşi aditivi alimentari:

E123 – este interzis în SUA şi în statele foste sovietice. Se găseşte în bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite şi creme de brânză. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. În aceeaşi categorie intră şi E110 care intră în componenţa dulciurilor (mai ales a prafurilor de budincă) colorându-le în acea culoare galben.

E330 (acidul citric) – Produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă puternică. Se găseşte în aproape toate sucurile din comerţ.